Ziua Internațională a Francofoniei marcată la USMF ,,Nicolae Testemițanu”
- vizualizări: 1332
Disciplina de igienă, Departamentul Medicină Preventivă (DMP), împreună cu Departamentul Relații Externe și Integrare Europeană ale Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” au celebrat bogăția limbii franceze și diversitatea culturii francofone din întreaga lume prin organizarea conferinței Educația pentru sănătate: aspecte medicale și igienice. Evenimentul a avut loc în data de 23 martie cu ocazia Zilei Internaționale a Francofoniei 2022, ce facilitează schimbul cultural între state și generează îmbogățire reciprocă.
Conferința a fost deschisă de către Veronica Ichim, șef adjunct al Departamentului Relații Externe și Integrare Europeană, responsabilă de Filiera Universitară Francofonă, care a menționat că scopul evenimentului este de a informa publicul cu privire la formarea și dezvoltarea concepției și a comportamentului igienic corect în vederea menținerii sănătății.
Cu un cuvânt de salut a venit și Daniela Petrov, responsabilă de proiecte și comunicare în cadrul Biroului Național Agenţia Universitară a Francofoniei Moldova (AUF), care a felicitat mediciniștii francofoni și le-a mulțumit pentru informația utilă și prețioasă adusă publicului larg.
La conferință au participat studenții din anul II de studii ai Filierei Universitare Francofone în Medicină, care au fost susținuți de cadrele didactice vorbitoare de limbă franceză. Prezentările studenților au inclus aspecte de igienă individuală și colectivă, alimentație, regim de muncă și odihnă, utilizarea rațională a timpului liber, reducerea și evitarea factorilor de risc și nocivi pentru sănătate etc.
„Educația pentru sănătate constă în dezvoltarea nivelului de cultură sanitară a diferitor grupuri de populație, precum și a mijloacelor și procedurilor educaționale necesare formării unui comportament sănătos. Menținerea sănătății și lupta împotriva maladiilor sunt printre cele mai vechi preocupări ale omului”, a spus Elena Ciobanu, conferențiar universitar la Disciplina de igienă, DMP.
Ziua Internațională a Francofoniei este celebrată anual la 20 martie sub tutela Organizației Internaționale a Francofoniei, fiind dedicată celor 300 de milioane de vorbitori de limbă franceză din lume. În anul 2022, tematica evenimentului este „Francofonia viitorului", fiind remarcată susținerea acordată de francofonie tinerilor şi aspiraţiilor lor, în special în domeniile antreprenoriat, digital şi dezvoltare durabilă.
Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.
Comentarii