USMF „Nicolae Testemițanu” a inaugurat un Laborator de patologie digitală cu suportul Guvernului României
- vizualizări: 1003
Astăzi, la Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” din Republica Moldova a fost inaugurat un laborator de patologie digitală, dotat cu echipamente moderne de diagnostic și analiză a imaginilor. Donația include un sistem de diagnosticare și analiză a imaginilor pentru 100 de utilizatori, 15 unități de diagnosticare și un sistem de înregistrare a imaginilor macroscopice. Valoarea bunurilor este de 499.800 lei românești (echivalentul a 100.512,79 EUR), ce au fost oferite cu titlu gratuit de către Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova (DRRM) din cadrul Guvernului României. Actul de transmitere-primire a donației a fost semnat de către secretarul de stat al DRRM Adrian Dupu și rectorul Universității Emil Ceban.
În cadrul ceremoniei, profesorul Ceban și-a exprimat recunoștința pentru sprijinul și angajamentul ferm al guvernului român în susținerea proiectelor de dezvoltare, în special a celor din învățământul superior din Republica Moldova, precum și speranța pentru cooperare în viitor.
„Suntem siguri că dotarea Universității cu echipament de imagistică medicală de ultimă generație, cu sistem de diagnosticare și analiză a imaginilor, precum și cu sistem de înregistrare a imaginilor macroscopice, destinate domeniului educație și cercetare în medicină, va avea un impact semnificativ atât asupra calității procesului de instruire și formare profesională a viitorilor medici specialiști, cât și a cercetărilor științifice în medicină și farmacie. Prin aceste donații valoroase ne apropiem tot mai mult de realizarea obiectivelor noastre de îmbunătățire continuă a sistemului de învățământ superior medical și de acordare a asistenței medicale primare și specializate oamenilor”, a remarcat rectorul Emil Ceban.
Secretarul de stat Adrian Dupu a accentuat că o mare parte dintre resursele financiare alocate de către Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova anul trecut au fost direcționate pentru dezvoltarea unor proiecte educaționale în țara noastră atât în mediul preuniversitar, cât și cel universitar.
„Am colaborat cu 7 universități din Republica Moldova, printre care și Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” – partenerul nostru pe care ne bucurăm să-l susținem, pentru că studenții și cercetătorii Universității nu doar învață, dar sunt și cei care vor salva vieți. Cred că avem o nevoie și mai mare de cadre medicale competente, care să profeseze în condiții cât mai bune, iar educația de calitate nu este posibilă fără de echipamente moderne. Mă bucur că, odată cu inaugurarea acestui laborator, studenții vor avea posibilitatea să lucreze la un nivel mai înalt. Integrarea europeană presupune lucru de calitate și condiții cât mai bune, iar România s-a angajat, încă de la început, să susțină Republica Moldova în acest parcurs”, a adăugat oficialul român, reiterând convingerea că parteneriatul bilateral va continua.
„Suntem onorați să fim printre puținele universități din Europa dotate cu astfel de echipament performant”, a afirmat conferențiarul universitar Eugen Melnic, șef al Catedrei de patologie, care a mulțumit, la rândul său, Guvernului României și în special Departamentului pentru Relația cu Republica Moldova pentru contribuție la îmbunătățirea calității educației și cercetării la USMF „Nicolae Testemițanu”.
În continuare, Mihail Parnov, șef de studii la Catedra de patologie, împreună cu o echipă de medici rezidenți, au demonstrat funcționalitatea și avantajele acestui sistem de diagnosticare și analiză a imaginilor.
Reamintim că, în luna noiembrie 2023, DRRM a donat universității noastre un scaner performant – sistem de imagistică digitală a lamelor histologice, citologice și imunohistochimice – ansamblu de componente necesare pentru implementarea metodelor moderne de predare și învățare a patologiei, evaluarea cunoștințelor și modernizarea procesului de cercetare în medicină.
Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.
Comentarii