Un 8 Martie fericit!
- vizualizări: 1221
Dragi femei – mame, surori, fiice, bunici,
Sunteți ființele care dăruiți viață și aduceți lumină în fiecare casă, mențineți căldura în căminul familial și ne bucurați cu zâmbetele binevoitoare și protectoare. Vă mulțumim pentru grijă și răbdare, entuziasm și compasiune, încredere și dăruire de sine spre binele apropiaților.
Răsăritul soarelui să vă aducă împlinirea visurilor încununate de fericire, apreciere, respect și multă dragoste de la cei dragi. Să fiți sănătoase și la fel de puternice precum este ghiocelul primăvara, calde ca pâinea scoasă din cuptor, frumoase și gingașe ca lăcrămioarele, cristaline ca apa din izvor și mereu cu surâsul pe buze.
Distinse Doamne, fie ca această primăvară să reînvie speranța la o viață mai bună, iar Pacea să domine pretutindeni!
Un 8 Martie fericit!
Cu respect,
Emil Ceban,
Rector USMF „Nicolae Testemițanu”,
profesor universitar, dr. hab. șt. med.
Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.
Comentarii