Profesorul universitar Cristian Lupașcu – Doctor Honoris Causa al USMF „Nicolae Testemițanu”
- vizualizări: 749
Profesorul universitar Cristian Lupașcu, șef al Clinicii II Chirurgie, Departamentul Chirurgie, Universitatea de Medicină și Farmacie „Gr. T. Popa” din Iași, membru corespondent al Academiei de Științe Medicale din România, a primit titlul onorific Doctor Honoris Causa al Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” din Republica Moldova.
Evenimentul a fost inaugurat de către rectorul Emil Ceban, care a evidențiat, în Laudatio, parcursul biografic impresionant al renumitului profesor.
„Cristian Lupașcu este o personalitate notorie cu o autoritate și reputație incontestabilă în România, Republica Moldova și în lume. Senatul USMF „Nicolae Testemițanu” a decis să-i acorde titlul onorific de Doctor Honoris Causa în semn de înaltă apreciere și recunoștință pentru cultivarea valorilor general-umane pe arena mondială, activitate științifică prodigioasă, rezultate meritorii în promovarea ştiinţei şi practicii medicale, contribuție substanțială în dezvoltarea relațiilor de cooperare între USMF „Nicolae Testemițanu” și UMF „Gr.T. Popa”, aport semnificativ în desfășurarea forumurilor științifice și elaborarea în comun a proiectelor științifice, suport în formarea și perfecționarea cadrelor științifico-didactice universitare și a cadrelor medicale pentru sistemul de sănătate din Republica Moldova în domeniul chirurgiei și transplantologiei, dar și pentru promovarea USMF „Nicolae Testemițanu” în România și în alte țări”, a menționat președintele Senatului Emil Ceban.
Academicianul Gheorghe Ghidirim a punctat repere importante din activitatea profesorului Lupașcu: relația specială de colaborare și prietenie cu chirurgii din Republica Moldova, cercetările realizate în comun, în special în transplantologie, implementarea inovațiilor și a tehnicilor chirurgicale laparoscopice, a roboticii chirurgicale, participarea la congrese științifice, managementul activ în asociațiile de chirurgi din România și contribuția sa la formarea medicilor chirurgi. „Experiența bogată a profesorului Cristian Lupașcu în domeniul chirurgiei și transplantologiei atât sub aspect didactic, cât și de cercetare, prezintă un suport indispensabil în fortificarea educației prin cercetare în științele chirurgicale în cadrul USMF „Nicolae Testemițanu”, care are drept scop pregătirea tinerilor specialiștilor în chirurgie, transplantologie, aplicarea metodelor minim invazive conform celor mai înalte standarde și bune practici din spațiul european, fapt ce permite creșterea vizibilității universității noastre în rândul instituțiilor de învățământ superior medical”, a subliniat academicianul.
Profesorul universitar Adrian Hotineanu, șef al Catedrei de chirurgie nr. 2, a relatat despre experiența sa de conlucrare cu prof. Lupașcu – perioada de formare comună în cadrul Institutului Clinic Fundeni, prima prelevare de organe, în 2014, și șirul de experimente comune în transplantologie, relația frumoasă între chirurgii de pe ambele maluri de Prut, apreciindu-l drept un organizator și manager extraordinar.
La eveniment a fost prezent și profesorul universitar Vlad Brașoveanu, absolvent și DHC al USMF „Nicolae Testemițanu”, care a adus mulțumiri tuturor profesorilor chirurgi care l-au format. „Cristian Lupașcu este un om deosebit, un prieten bun al Basarabiei și un om de nădejde pentru pacienții din Republica Moldova. Centrul de la Iași, pe care îl conduce, este al doilea centru de transplant din România și al treilea din spațiul românesc. Începând cu anul 2016, prof. Lupașcu a realizat în jur de 59 de transplanturi hepatice de la donator cadaveric, iar în anul curent, pentru prima dată, a efectuat un transplant de la donator viu, al 60-lea la număr, și îl felicit pentru această reușită. Prof. Lupașcu reprezintă cu cinste chirurgia hepato-bilio-pancreatică și de transplant, fiind un model de succes nu doar pentru școala ieșeană, dar și cea românească, atât la nivel național, cât și la nivel internațional. Este de apreciat și faptul că întotdeauna este receptiv și disponibil pentru profesorii și studenții basarabeni”, a relatat chirurgul.
La rândul său, academicianul Lupașcu s-a declarat onorat și emoționat pentru titlul conferit de prestigioasa USMF „Nicolae Testemițanu”, binecunoscută și în România mamă, alături de care sunt mândru să colaborez și să împart din experiența mea.
În continuare, profesorul român a prezentat prelegerea științifică Noi tendințe în transplantul de ficat, în care a evidențiat aspectele esențiale în meseria pe care o practică: insuficiența grefelor cadaverice pentru a acoperi listele de așteptare, progresele continue legate de indicațiile noi de transplant și necesitatea permanentă de a îmbunătăți imunosupresia, pe parcursul întregii vieți.
La ceremonie au participat membrii Senatului USMF „Nicolae Testemițanu”, reprezentanții catedrelor de profil chirurgical, studenți și medici rezidenți, membri ai Asociaţiei Chirurgilor „Nicolae Anestiadi” din Republica Moldova și alți invitați. Evenimentul a fost organizat pe data de 17 octombrie, în cadrul Zilelor USMF „Nicolae Testemițanu”, cu prilejul celebrării a 79 de ani de la fondare.
Cristian Lupașcu este medic primar în chirurgie generală, coordonator al activității didactice în Departamentul de chirurgie și coordonator de rezidențiat, membru al Senatului Universității de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” Iași, șeful Clinicii II Chirurgie, Spitalul universitar „Sfântul Spiridon„, Iași, membru titular al Academiei de Științe Medicale din România, președinte al Asociației „Romtransplant” și coordonator al Programului de transplant hepatic în Spitalul Clinic Județean de Urgențe „Sfântul Spiridon”, Iași, președinte al Comisiei universitare de susținere a lucrărilor de licență din 2010, eminent savant, clinician, pedagog și manager, bine cunoscut şi înalt apreciat în România și Republica Moldova, dar şi în multe alte țări.
Profesorul Cristian Lupașcu s-a născut la 7 aprilie 1961. După absolvirea Liceului „Nicu Gane” din orașul Fălticeni (în 1980), și a Facultății de Medicină Generală a Universității de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași (în 1987), în același an, prin concurs, se lansează în profesie ca medic-stagiar la Spitalul Județean Suceava.
Din 1991 până în 1994, revine la Alma Mater pentru studii postuniversitare de rezidențiat, și obține diploma de medic secundar în chirurgie generală. Până în 1998, Domnia sa acumulează cunoștințe și experiență profesională se antrenează activ și în activitatea de cercetare la Spitalul Clinic Județean de Urgențe „Sf. Spiridon” din Iași, excelând în carieră de la medic specialist până la medic primar, în 1998. Concomitent, din 1991, s-a angajat prin concurs în calitate de cadru didactic, urcând consecutiv toate nivelurile învățământului universitar: asistent universitar la Disciplina de semiologie chirurgicală a UMF Iași, șef de lucrări, conferențiar universitar și profesor universitar, din 2014 până în prezent.
Cristian Lupașcu posedă competențe și aptitudini în: chirurgia laparoscopică, chirurgia hepato-bilio-pancreatică și transplant hepatic, chirurgia oncologică și managementul serviciilor de sănătate.
Domnia Sa a participat la multiple cursuri și stagii de specializare naționale și internaționale, consacrate chirurgiei digestive, transplantului hepatic și abdominal în Institutul Fundeni din București și în diverse clinici universitare din Belgia și Franța, SUA, Germania, Olanda, Italia, Serbia, Polonia, Ucraina și Republica Moldova.
Concomitent cu activitatea clinică și pedagogică, Cristian Lupașcu s-a angajat într-o intensă muncă de cercetare științifică, care în 1999 s-a finalizat cu susținerea tezei de doctor în științe medicale cu tema: „Cancerul esofagian”. Pe parcursul anilor de activitate științifico-didactică, perseverenţa şi spiritul analitic al savantului Cristian Lupașcu s-au materializat în numeroase lucrări științifice publicate, inclusiv: 7 monografii ca prim autor, 34 de tratate, monografii în calitate de coautor, autor de capitole, 34 de articole în reviste indexate ISI ca prim autor și 42 în calitate de coautor, 77 de lucrări științifice in extenso, 30 de articole în reviste indexate în baze de date internaționale ca autor principal și 47 în calitate de coautor, 23 de articole în reviste de tipul B sau B+. Indicele Hirsch ISI Thomson este 11.
A participat în 5 proiecte internaționale în calitate de director și responsabil național. A fost membru a 2 echipe de cercetare internaționale și 3- naționale, precum și co-investigator în 11 studii multicentrice internaționale. Sub îndrumarea sa în calitate de conducător de doctorat au fost susținute numeroase teze de doctor în științe medicale. A participat în calitate de referent științific în 36 de comisii de doctorat și abilitare. Remarcăm și rolul responsabil al Domniei sale în calitate de: redactor al colegiului de redacție al Jurnalului de chirurgie (indexat Copernicus, DOAJ, EBSCO Academic) și referent al Editurii UMF „Gr.T.Popa” Iași, pentru publicații de chirurgie, recenzent al revistelor Chirurgia, București; Jurnalului internațional de Medicină și Științe Medicale; al Revistei Medicale Saudi; al revistei internaționale Maladiile hepato-pancreato-biliare ș.a.
Pe parcursul anilor, profesorul Cristian Lupașcu a îmbinat organic vasta activitate pedagogică și științifică, marcată de o ţinută academică exemplară, cu o amplă activitate clinică și o participare activă în activitatea extra-curriculară. Calitățile manageriale ale distinsului profesor Lupașcu au fost remarcate în funcțiile responsabile de: președinte al Asociației Române de Chirurgie Hepato-Bilio-Pancreatică, președinte al Asociației „Romtransplant”, vicepreședinte al Societății Române pentru Chirurgie de Urgență și Trauma, vicepreședinte al Societății Române de Chirurgie, vicepreședinte al Secțiunii Române a Asociației Internaționale a Chirurgilor și Gastroenterologilor, precum și membru al Comisiei Superioare de Disciplină a Colegiului Medicilor, Iași, membru al Comisiei Regionale de Transplant de Organe, Iași, membru al Comitetului științific al Agenției Naționale de Transplant, membru în Comisia de Chirurgie Generală a Ministerului Sănătății, România, membru al Medicilor Specialiști ai UE, reprezentant național al Departamentului Chirurgia de Transplant, membru al Asociației Române de Chirurgie Endoscopică, membru al Societății Române de Medici și Naturaliști, Iași ș. a.
Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.
Comentarii