Procesul educațional la USMF „Nicolae Testemițanu” continuă de la distanță
- vizualizări: 1313
Procesul educațional la Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” din Republica Moldova va continua în următoarele două săptămâni, exclusiv, în regim on-line. În acest sens, rectorul Emil Ceban a semnat, în data de 15 martie curent, Ordinul nr. 83-A cu privire la realizarea procesului educațional în perioada 16 martie-1 aprilie 2020.
Documentul a fost emis în baza Hotărârii nr. 50 a Comisiei naționale extraordinare de sănătate publică (CNESP) și a Ordinului Ministrului Educației, Culturii și Cercetării nr. 199 cu privire la organizarea procesului de studii în sistem on-line în instituțiile de învățământ superior.
Ordinul rectorului prevede ca, în perioada de referință, procesul didactic să se realizeze de la distanță, în strictă conformitate cu orarul elaborat și aprobat pentru semestrul de primăvară în anul universitar 2020-2021, cu respectarea timpului destinat activităților conform curriculei per disciplină și Planului de învățământ. Frecvența studenților va fi înregistrată în Sistemul Informațional de Management Universitar, Modulul Didactic, de către personalul științifico-didactic responsabil de instruire. Evaluările finale prevăzute în perioada respectivă se vor desfășura prin intermediul tehnologiilor informaționale și comunicaționale. În același timp, studenții absolvenți de la programele de studii Medicină, Farmacie și Optometrie vor continua realizarea stagiilor clinice, conform Planului de învățământ.
Ca urmare a agravării situației epidemiologice la nivel național, în data de 13 martie 2021, în baza hotărârii CNESP, aprobată la 12 martie, Comisia extraordinară de sănătate publică a municipiului Chișinău a dispus prelungirea stării de urgență în sănătate publică până la data de 15 aprilie 2021. Totodată, începând cu 16 martie, s-a decis reluarea procesului educațional în instituțiile de învățământ în baza a trei scenarii, în funcție de evoluția situației epidemiologice, inclusiv a activităților centrelor de tineret cu prezența fizică a unui număr maxim de 20 de tineri și cu respectarea strictă a normelor de sănătate publică. Rămâne în vigoare purtarea obligatorie a măștilor de protecție în toate spațiile publice închise și deschise pe întreg teritoriul municipiului Chișinău. Conducătorii instituțiilor publice și private vor asigura un regim special de muncă angajaților, cu respectarea strictă a normelor de sănătate publică privind prevenirea și răspândirea COVID-19.
Mai multe detalii privind restricțiile și permisiunile aprobate vedeți în Hotărârea Comisiei extraordinare de sănătate publică nr. 33 din 13 martie 2021.
Pe parcursul stării de urgență, atât la nivel de Guvern, cât și de Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”, au fost emise mai multe documente ce au reglementat activitățile. Astfel, pentru documentare exhaustivă, accesați:
-
Ordinul rectorului nr. 56-A din 26.02.2021 cu privire la desfășurarea procesului educațional la distanță;
-
Ordinul rectorului nr. 84-A din 21.04.2020 cu privire la transferul zilei de odihnă;
-
Ordinul rectorului nr. 63-A din 26.03.2020 cu privire la desfășurarea activității Universității pe perioada stării de urgență, până la 15 mai 2020, care este accesibil și în limba engleză (Order no. 63-A of 26.03.2020 On the activity of the University during the period of emergency, until May 15, 2020);
-
Ordinul rectorului nr. 59-A din 23.03.2020 cu privire la aplicarea unor măsuri suplimentare pentru prevenirea transmiterii infecției cu noul tip de Coronavirus în căminele Universității, care este accesibil și în limba engleză (Order no. 59-A of 23.03.2020 On the application of additional measures for preventing the transmission of infection with the new type of Coronavirus in the University hostels);
-
Ordinul rectorului nr. 58-A din 20.03.2020 cu privire la prelungirea sistării procesului de studii la Universitate până la 31 martie 2020, care este accesibil și în limba engleză (Order no. 58-A of 20.03.2020 On the extension of the academic process suspension at the University until March 31, 2020);
-
Ordinul rectorului nr. 53-A din 11.03.2020 cu privire la suspendarea unor activități în Universitate în perioada 11-23 martie 2020, care este accesibil și în limba engleză (Order no. 53-A of 11.03.2020 On the suspension of some activities in the University during the period of March 11-23, 2020);
-
Ordinul rectorului nr. 51-A din 09.03.2020 cu privire la intensificarea măsurilor de profilaxie ale infecţiei cu Coronavirusul de tip nou (COVID-19), care este accesibil și în limba engleză (Order no. 51-A of 09.03.2020 On the strengthening of prophylaxis measures on new type Coronavirus infection ICOVID-19);
-
Ordinul rectorului nr. 41-A din 27.02.2020 cu privire la măsurile de profilaxie ale infecţiei cu Coronavirusul de tip nou (COVID-19), care este accesibil și în limba engleză (Order no. 41-A of 27.02.2020 On the prophylaxis measures of the new type Coronavirus infection (COVID-19).
Mai multe informații despre măsurile de profilaxie ale infecţiei cu noul tip de Coronavirus întreprinse la nivel de instituție sunt accesibile pe:
- https://usmf.md/ro/noutati/usmf-nicolae-testemitanu-luat-masuri-stricte-de-prevenire-coronavirusului-de-tip-nou-covid
- https://usmf.md/ro/noutati/usmf-nicolae-testemitanu-intensificat-masurile-de-prevenire-infectiei-cu-coronavirus
- https://usmf.md/ro/noutati/oficial-de-la-sanatate-vizita-la-usmf-nicolae-testemitanu-contextul-prevenirii-infectiei-cu
- https://usmf.md/ro/noutati/usmf-nicolae-testemitanu-deschis-un-punct-medical-provizoriu
- https://usmf.md/ro/noutati/procesul-didactic-se-sisteaza-pentru-perioada-11-23-martie-2020
- https://usmf.md/ro/noutati/cod-rosu-de-coronavirus-republica-moldova
- https://usmf.md/ro/noutati/sistarea-procesului-de-studii-la-usmf-nicolae-testemitanu-pe-durata-starii-de-urgenta
Pentru informarea studenților străini, știrile au fost traduse în limba engleză și plasate pe site-ul Universității:
- https://usmf.md/en/noutati/teaching-process-suspended-period-march-11-23-2020
- https://usmf.md/en/noutati/nicolae-testemitanu-state-university-medicine-and-pharmacy-opened-provisional-medical
- https://usmf.md/en/noutati/nicolae-testemitanu-state-university-medicine-and-pharmacy-intensified-measures-prevent
- https://usmf.md/en/noutati/nicolae-testemitanu-sumph-has-taken-strict-prevention-measures-regarding-new-type
- https://usmf.md/en/noutati/prevention-and-control-measures-coronavirus-infection
Materiale informative și informații despre măsurile generale de prevenire a infecției cu COVID-19, ce sunt actualizate sistematic în baza surselor oficiale, găsiți pe:
- https://usmf.md/ro/noutati/masuri-de-prevenire-si-control-infectiei-cu-coronavirus-de-tip-nou-covid-19 (în limba română);
- https://usmf.md/en/noutati/prevention-and-control-measures-coronavirus-infection (în limba engleză);
- https://usmf.md/ru/noutati/osnovnye-mery-predostorozhnosti-dlya-zaschity-ot-novoy-koronavirusnoy-infekcii (în limba rusă).
Linkuri la DOCUMENTE DE REFERINȚĂ emise de:
Comisia pentru Situații Excepționale a Republicii Moldova:
- Dispoziția nr. 30 din 15 mai 2020;
- Dispoziția nr. 29 din 14 mai 2020;
- Dispoziția nr. 28 din 12 mai 2020;
- Dispoziția nr. 27 din 8 mai 2020;
- Dispoziția nr. 26 din 7 mai 2020;
- Dispoziția nr. 25 din 5 mai 2020;
- Dispoziția nr. 24 din 29 aprilie 2020;
- Dispoziția nr. 23 din 28 aprilie 2020;
- Dispoziția nr. 22 din 27 aprilie 2020;
- Dispoziția nr. 21 din 24 aprilie 2020;
- Dispoziția nr. 20 din 21 aprilie 2020;
- Dispoziția nr. 19 din 17 aprilie 2020;
- Dispoziția nr. 18 din 15 aprilie 2020;
- Dispoziția nr. 17 din 13 aprilie 2020;
- Dispoziția nr. 16 din 10 aprilie 2020;
- Dispoziția nr. 15 din 8 aprilie 2020;
- Dispoziția nr. 14 din 6 aprilie 2020;
- Dispoziția nr. 13 din 3 aprilie 2020;
- Dispoziția nr. 12 din 3 aprilie 2020;
- Dispoziția nr. 11 din 2 aprilie 2020;
- Dispoziția nr. 10 din 31 martie 2020;
- Dispoziția nr. 9 din 30 martie 2020;
- Dispoziția nr. 8 din 28 martie 2020;
- Dispoziția nr. 7 din 27 martie 2020;
- Dispoziția nr. 6 din 26 martie 2020;
- Dispoziția nr. 5 din 25 martie 2020;
- Dispoziția nr. 4 din 24 martie 2020;
- Dispoziția nr. 3 din 23 martie 2020;
- Dispoziția nr. 2 din 20 martie 2020;
- Dispoziția nr. 1 din 18 martie 2020.
Comisia naţională extraordinară de sănătate publică:
- Hotărârea nr. 52 din 22.03.2021;
- Hotărârea nr. 51 din 19.03.2021;
- Hotărârea nr. 50 din 12.03.2021;
- Hotărârea nr. 49 din 05.03.2021;
- Hotărârea nr. 48 din 04.03.2021;
- Hotărârea nr. 47 din 26.02.2021;
- Hotărârea nr. 46 din 20.02.2021;
- Hotărârea nr. 45 din 15.02.2021;
- Hotărârea nr. 44 din 09.02.2021;
- Hotărârea nr. 43 din 05.02.2021;
- Hotărârea nr. 42 din 13.01.2021;
- Hotărârea nr. 41 din 13.01.2021;
- Hotărârea nr. 40 din 06.01.2021;
- Hotărârea nr. 39 din 21.12.2020;
- Hotărârea nr. 38 din 16.12.2020;
- Hotărârea nr. 37 din 11.12.2020;
- Hotărârea nr. 36 din 04.12.2020;
- Hotărârea nr. 35 din 27.11.2020;
- Hotărârea nr. 34 din 13.10.2020;
- Hotărârea nr. 33 din 28.09.2020;
- Hotărârea nr. 32 din 24.09.2020;
- Hotărârea nr. 31 din 24.09.2020;
- Hotărârea nr. 30 din 11.09.2020;
- Hotărârea nr. 29 din 7.09.2020;
- Hotărârea nr. 28 din 28.08.2020;
- Hotărârea nr. 27 din 26.08.2020;
- Hotărârea nr. 26 din 21.08.2020;
- Hotărârea nr. 25 din 15.08.2020;
- Hotărârea nr. 24 din 12.08.2020;
- Hotărârea nr. 23 din 07.08.2020;
- Hotărârea nr. 22 din 31.07.2020;
- Hotărârea nr. 21 din 24.07.2020;
- Hotărârea nr. 20 din 10.07.2020;
- Hotărârea nr. 19 din 27.06.2020;
- Hotărârea nr. 18 din 24.06.2020;
- Hotărârea nr. 17 din 23.06.2020;
- Hotărârea nr. 16 din 18.06.2020;
- Hotărârea nr. 15 din 12.06.2020;
- Hotărârea nr. 14 din 3.06.2020;
- Hotărârea nr. 13 din 29.05.2020;
- Hotărârea nr. 12 din 15.05.2020;
- Hotărârea nr. 11 din 15.05.2020;
- Hotărârea nr. 10 din 15.05.2020;
- Hotărârea nr. 9 din 15.03.2020;
- Hotărârea nr. 8 din 15.03.2020;
- Hotărârea nr. 7 din 13.03.2020;
- Hotărârea nr. 6 din 10.03.2020;
- Hotărârea nr. 5 din 10.03.2020;
- Hotărârea nr. 4 din 9.03.2020;
- Hotărârea nr. 3 din 8.03.2020;
- Hotărârea nr. 2 din 24.02.2020;
- Hotărârea nr. 1 din 2.02.2020.
Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale al Republicii Moldova:
- Ordine cu privire la infecția cu noul tip de coronavirus (COVID-19);
- Protocolul clinic național provizoriu „Infecția cu coronavirus de tip nou (COVID-19)”;
- Ghidul practic „Managementul complicațiilor severe cauzate de infecția provocată de coronavirus (COVID-19)”;
- Protocolul clinic standardizat pentru medicii de familie privind infecția cu Coronavirus de tip nou (COVID-19).
- Ghidul „Perioada după COVID-19: Informații pentru pacienți. Suport în recuperarea și gestionarea simptomelor ca urmare a COVID-19”
Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova:
- Circulara nr. 04/1-09/4895 din 09.09.2020 cu privire privire la monitorizarea situaţiei epidemiologice Covid-19
- Ordinul nr. 449 din 15.05.2020 cu privire la măsurile de funcționare a instituțiilor de învățământ superior în perioada riscului de îmbolnăvire cu COVID-19
- Circulara nr. 04/1-09/2201 din 16.04.2020;
- Circulara nr. 04/1-09/2072 din 03.04.2020;
- Ordinul nr. 377 din 25.03.2020 cu privire la suspendarea procesului educațional în instituțiile de învățământ;
- Circulara nr. 03/1-09/1943 din 24.03.2020 privind respectarea prevederilor Dispoziției nr. 3 din 23.03.2020 a Comisiei pentru Situații Excepționale a Republicii Moldova;
- Ordinul nr. 368 din 20.03.2020 cu privire la suspendarea procesului educațional în instituțiile de învățământ;
- Ordinul nr. 366 din 20.03.2020 cu privire la organizarea activităților didactice în sistem on-line în instituțiile de învățământ superior;
- Circulara nr. 04/1-09/1666 din 11.03.2020 cu privire la unele precizări privind suspendarea procesului de studii;
- Ordinul nr. 292 din 10.03.2020 cu privire la suspendarea procesului educațional în instituțiile de învățământ;
- Circulara nr. 03/1-09/1593 din 09.03.2020;
- Ordinul nr. 174 din 25.02.20202 cu privire la profilaxia epidemiologică a gripei, infecțiilor acute ale căilor respiratorii și la infecția cu Coronavirusul de tip nou (COVID-19) în instituțiile de învățământ;
- Circulara nr. 03/1-09/1044 din 19.02.2020.
Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.
Comentarii