Bun venit în familia USMF „Nicolae Testemițanu”
- 3870 vues
Studenții din anul I admiși la Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” au avut astăzi, 7 septembrie, mult așteptata întâlnire cu administrația instituției. Reuniunile în grupuri mici au înlocuit fastuoasa ceremonie de Bun venit a mediciniștilor în familia USMF „Nicolae Testemițanu”, care, tradițional, se desfășura la Palatul Național „Nicolae Sulac” din capitală, la sfârșitul lunii august.
Astăzi, prezentarea echipelor administrative și academice per facultate au avut loc conform unui program prestabilit, în grupuri mici și cu respectarea strictă a măsurilor de prevenire a răspândirii infecției cu noul tip de coronavirus. Întrunirile s-au desfășurat pe specialități, în aule spațioase în mai multe edificii universitare, și au fost prezidate de decani, prodecani, studenți tutori din anii mai mari și un reprezentant al Clinicii Universitare de Asistență Medicală Primară.
Evenimentul de bun venit studenților la Medicină nr. 1 a fost inaugurat de decanul Gheorghe Plăcintă, care a salutat tinerii pentru curajul și interesul lor de a învăța la o Universitate de mare succes din țara noastră. Decanul a subliniat că învățământul medical este foarte atractiv și deosebit, iar toate lucrurile care urmează să le înceapă sunt de la simplu la compus, de la celulă la organ, de la organ la sistem - toate acompaniate de mecanisme biochimice, imunologice, neurologice - ceea ce urmează le învețe în următorii șase ani. În același timp, a punctat decanul, avem două opțiuni cele mai importante - calitatea învățământului și menținerea unui regim de sănătate prin respectarea tuturor măsurilor de precauție pentru a preveni răspândirea COVID-19.
Oleg Solomon, decanul Facultății de Stomatologie, la rândul său, a salutat, tinerii care au optat pentru programul de studii Stomatologie. Domnia Sa a făcut o prezentare amplă a Universitățiii de la fondare și până în prezent, remarcând că în cei 75 de ani de activitate, instituția, prin bunele sale practici, a reușit să obțină un nume sonor de excelență în educație și cercetare. Decanul a informat studenții despre condițiile de studii, colaborarea internațională cu instituții similare din lume, inclusiv despre stagiile pentru studenți, evenimentele științifice la care pot participa, activitățile extracurriculare organizate de studenți și pentru studenți ș.a.
În mesajul său de bun venit decanul Facultății de Farmacie, Nicolae Ciobanu, a îndemnat proaspeții studenți - viitori farmaciști să facă față tuturor provocărilor, ce vor apărea pe parcursul studiilor, deoarece ei reprezintă un contingent de tineri elevați și trebuie să-și confirme statutul că sunt de nota 10. În același timp, decanul a accentuat că în fața profesorilor toți studenții sunt egali, cu aceleași drepturi și responsabilități.
Ulterior, după alocuțiunile decanilor, prodecanii - responsabili pentru anul I au adus la cunoștința mediciniștilor informații privind procesul didactic, inclusiv calendarul academic, modalități de studii, sesiunile de examene și perioada vacanțelor. De asemenea, au accentuat obligativitatea lor de a se prezenta la lecții, lucrări practice și seminare, odată cu implementarea sistemului mixt de studii, în halate albe și cu măști de protecție. Pentru buna organizare și desfășurare a procesului educațional, studenții au fost încurajați să se asigure cu diverse dispozitive TIC (calculator, notebook, tabletă, smartphone). Elena Stepco, prodecan la Facultatea de Stomatologie, a subliniat faptul că instituția pune accent pe motivarea tinerilor de a studia la USMF „Nicolae Testemițanu”, mai ales în aceste condiții pandemice.
În final, reprezentanții mediciniștilor din anul IV - tutori ai celor din anul I și-au exprimat entuziasmul de a ajuta proaspeții studenți să se integreze cât mai reușit în comunitatea universitară. Mihaela Monacu, studentă în anul IV la Facultatea de Medicină nr. 1, a menționat că atunci când a venit în anul I a fost ajutată mult de colegii săi mai mari, iar acum este rândul nostru să ghidăm nou-veniții spre cele mai înalte reușite. Le dorim succes și multă sănătate, căci dacă noi cei în halate albe vom fi sănătoși, cu siguranță, vom putea împărți din ea și cu alții, a exclamat tutorele.
Menționăm că în anul curent, la USMF „Nicolae Testemițanu” au fost admiși la studii 928 de persoane, dintre care 580 la specialitatea Medicină, 176 la Stomatologie, 85 la Farmacie, 27 la Sănătate publică, 20 la Optometrie, 25 la Asistența medicală generală, iar 15 tineri au fost înmatriculați la noua specialitate – Tehnologie radiologică.
Mai multe detalii despre modalitatea de desfășurare a procesului de studii în anul universitar 2020-2021 la USMF „Nicolae Testemițanu” găsiți pe: https://usmf.md/ro/noutati/inceputul-anului-universitar-2020-2021-la-usmf-nicolae-testemitanu-conditii-de-pandemie
Albumul cu mai multe fotografii de la evenimentul de bun venit studenților anului I, găsiți pe: https://www.facebook.com/pg/usmf.md/photos/?tab=album&album_id=3458234984228897
Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.
Comentarii