Bilanțul activității științifice la USMF „Nicolae Testemițanu”
- 84 vues
În data de 21 decembrie curent, Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemiţanu” a făcut public bilanțul activității științifice desfășurate pe parcursul anului 2017.
Manifestarea a fost deschisă de rectorul Ion Ababii, care a solicitat ca fiecare membru al Senatului Universitar să se expună pe marginea acestui subiect. Astfel, profesorul Gheorghe Rojnoveanu, prorector pentru activitate științifică, a punctat cele mai frumoase realizări în domeniul științei și inovării, obținute de Universitatea noastră în acest an, printre care se numără: potențialul științific al instituției, finanțarea științei și inovării, proiectele științifice, publicațiile științifico-didactice, prezența la forumuri științifice, activitatea inovațională și transfer tehnologic, participarea la expoziții naționale și internaționale, realizarea cercetărilor prin cotutelă, susținerea tezelor de doctor și doctor habilitat în științe, distincțiile și premiile obținute în acest an.
Au fost prezentate informații pentru fiecare realizare menționată mai sus, atestând că, în comparație cu anul 2016, potențialul științific al universității a crescut și constituie, în prezent, 13 academicieni, 113 cercetători, 220 de doctoranzi, 473 de doctori și 156 de doctori habilitați în științe.
În prezent, în instituție sunt în derulare 56 de proiecte dintre care 27 naționale și 29 internaționale, iar din cele 10 proiecte înaintate la Horizont 2020, anul acesta, două au fost câștigate. Aceasta demonstrează că obiectivul de a obține finanțare externă este unul real, care a fost atins cu multă perseverență și curaj.
În anul 2017, numărul total al publicațiilor științifice a ajuns la 1697, printre care enumerăm monografii naționale și internaționale, capitole în monografii internaționale, culegeri naționale, manuale, dicționare, ghiduri, compendii, protocoale clinice, articole științifice și teze ale comunicărilor. Numărul acestora indică o creștere vizibilă în ultimii patru ani, dar cu mari așteptări și rezerve pentru viitor de la potențialul științific al universității.
În acest an cadrele științifico-didactice au participat la diverse expoziții, printre care şase internaționale, şi la 1191 de forumuri ştiinţifice, obținând 60 de medalii - 42 de aur, 15 de argint și trei de bronz.
Distincțiile obținute în sfera inovării în 2017, pentru cel mai bun raţionalizator au fost nominalizați: Nicolae Bodrug, prof. univ., dr. hab. şt. med., Doina Barbă, conf. univ., dr. şt. med. și Angela Ciuntu, conf. univ., dr. şt. med. Pentru cel mai bun tânăr raţionalizator a fost menționată - Doina Fosa, studentă-doctorandă la Catedra de chirurgie nr. 4, Laureat al Premiului Național pentru tineret acordat de Guvernul Republicii Moldova. La capitolul cel mai activ inventator a fost nominalizat Viorel Nacu, prof. univ., dr. hab. şt. med., iar cercetătorul Ianoș Corețchi a obținut premiul Academiei de Științe a Moldovei pentru ciclul de lucrări „Medicamente antihipotensive autohtone”.
Prorectorul Gheorghe Rojnoveanu a concluzionat: „Obiectivele de activitate ştiinţifică, inovaţională, managerială în 2016-2017 au fost atinse corespunzător nivelului de finanțare și contribuţia financiară planificată a fost îndeplinită integral în termenii stabiliţi. Impresionantă rămâne încadrarea continuă în proiectele ştiinţifice naţionale şi internaţionale prin îmbinarea cercetărilor clinice cu cele fundamentale în echipe interdisciplinare de cercetători”.
De asemenea, profesorul Rojnoveanu consideră obligatorie publicarea lucrărilor științifice și a tezelor de doctorat în Repozitoriul Instituțional și asigurarea evidenței obligatorii a proiectelor de cercetare (înaintate, acceptate și finalizate), precum și raportarea rezultatelor obținute prin responsabilizarea conducătorilor de proiecte de cercetare și a responsabililor pentru știință din cadrul subdiviziunilor universitare întru sporirea vizibilității USMF „Nicolae Testemițanu” și creșterea impactului cercetărilor realizate.
Profesorul universitar Viorel Prisacari, şef al Catedrei de epidemiologie, vicepreședinte al AŞM, a remarcat, în calitate de expert, că se simte un progres în mai multe instituții medicale din țară, dar mai ales în USMF „Nicolae Testemițanu”, ceea ce în opinia sa se datorează eforturilor comune a tuturor membrilor comunității universitare de a tinde spre calitate și excelență în cercetare. Academicianul a subliniat importanța proiectelor internaționale, dar și a celor instituționale pentru dezvoltarea activității științifice.
Academicianul Mihail Popovici, președintele Societății de Cardiologie din Republica Moldova, a menționat că întrunirea dată, pe lângă totalizarea activității științifice, oferă un bun prilej pentru a discuta despre perspectivele de viitor ale Universității în domeniul de cercetare. Totodată, profesorul a venit cu aprecieri în adresa conducerii, Departamentului Știință și întregului potențial științific, care își exercită activitățile cu responsabilitate și, respectiv, înregistrează rezultate frumoase din an în an.
Profesorul universitar Stanislav Groppa, şef al Catedrei de neurologie nr. 2, academician al AŞM, a accentuat că, în anul de referință, un accent deosebit s-a pus pe mobilitatea academică a cadrelor științifico-didactice și a studenților și pe schimburile de experiență, desfășurate în cadrul mai multor programe internaționale de educație medicală și în baza acordurilor de colaborare cu instituții de profil.
[nggallery id=656]
Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.
Comentarii