Nicolae Testemițanu comemorat la Anenii Noi
- 95 vues
În șirul de manifestări dedicate Anului Nicolae Testemițanu se înscrie și întâlnirea membrilor Catedrei de medicină socială și management sanitar Nicolae Testemițanu cu reprezentanţii sistemului de sănătate din raionul Anenii Noi.
În data de 18 mai curent, sala de festivități a Spitalului Raional s-a dovedit a fi neîncăpătoare pentru doritorii de a asista la manifestarea de comemorare a personalității care a revoluționat medicina pe plaiul moldav - regretatul Nicolae Testemițanu.
Locul desfășurării evenimentului nu a fost întâmplător deoarece anume în raionul Anenii Noi, la inițiativa și sub îndrumarea celui care a pledat pentru echitatea asistenței medicale în orașe și sate, au fost construite primele șase ambulatorii, pentru ca ulterior acest model să fie aplicat în toată ţara.
Profesorul Dumitru Tintiuc, șef catedră a deschis manifestarea cu un cuvânt de elogiere și omagiu în amintirea marelui savant Nicolae Testemițanu, menționând abilitățile manageriale și calitățile umane cu care a fost înzestrat Domnia Sa.
„Dragostea de țară nu se manifestă prin fraze frumoase, ci prin fapte concrete”, acest gând enunțat odată de Testemițanu a constituit chintesența raportului prezentat de profesorul Teodor Grejdian, care a reiterat că ambulatoriile fondate de acest ilustru reformator au fost primele baze didactice experimentale ale Institutului de Stat de Medicină din Chișinău, la cârma căruia s-a aflat supranumitul „ambasador al satului”.
Conferențiarul Leonid Margine a înviorat asistența prin inițierea unui screening al Omului care, în opinia dumnealui, ne reprezintă cel mai onest neamul, țara, istoria și care se distingea prin erudiție, demnitate și patriotism. Conferențiarul Alexei Rusu a conchis că Nicolae Testemițanu a fost primul savant care, la nivel mondial, a argumentat ineficiența sistemului centralizat, accentuând necesitatea extinderii accesului populației la serviciile medicale prin implementarea unor măsuri de restructurare a vechiului sistem.
„Viața omului numai atunci are preț, când urmărește un ideal – aceste cuvinte ale lui Liviu Rebreanu i se potrivesc întocmai regretatului medic și savant pe care îl comemorăm azi. Domnia Sa și-a trăit viața, contribuind substanțial la dezvoltarea sistemului de sănătate și la prosperarea poporului nostru. A fost și ctitorul Muzeului universitar, fondat în 1975”, a menționat Alexandru Lavric, actualul director al acestei instituţii.
„Îmi amintesc de conferințele interesante pe care le organiza în raioane. În general a făcut lucruri ce au devenit piloni de nădejde, indicatori în ascensiunea ocrotirii sănătății; a avut priviri vizionare”, a remarcat conferențiarul Andrei Usatîi.
„Să nu creadă cei care au doborât acest viguros stejar al neamului că și-au atins scopul meschin. Cu timpul, la rădăcina lui vor crește vlăstari ce vor întări punțile medicinei, drumul spre bine al poporului moldav”, au conchis cei care au luat cuvântul – gânduri ce au semănat optimism și entuziasm în rândurile celor prezenți la manifestare.
Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.
Comentarii