Promovarea realizărilor științifice ale USMF „Nicolae Testemițanu” la aniversarea AȘM
- 103 vues
În data de 12 iunie curent Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” a participat la un eveniment inedit, organizat de Academia de Științe a Moldovei cu prilejul împlinirii a 70 de ani de la crearea primelor institute de cercetare şi 55 de ani de la fondarea AȘM. Manifestarea cu genericul „Ziua Academiei de Ştiinţe a Moldovei” a avut drept scop sărbătorirea și promovarea științei în societate.
În acest context, Departamentul Ştiinţă al Universității a asigurat prezența USMF „Nicolae Testemiţanu” la eveniment printr-o expoziție, care a inclus și cele mai importante realizări în domeniul cercetării din ultima perioadă. Totodată, Biblioteca Ştiinţifică Medicală a expus unele dintre cele mai importante şi valoroase monografii, manuale, ghiduri și compendii, editate de cadrele didactico-ştiinţifice ale instituției noastre. Reprezentanții Centrului Ştiințific de Cultivare a Plantelor Medicinale le-au prezentat vizitatorilor o colecţie de plante medicinale, oferindu-le indicații și recomandări privind utilizarea corectă a acestora în tratarea diferitor boli. Centrul Științific al Medicamentului a expus publicului câteva procedee noi de extragere a substanțelor din plante medicinale autohtone, precum şi medicamente realizate în baza acestora.
Reprezentanții Catedrei de otorinolaringologie au demonstrat metode avansate în diagnosticarea și tratamentul afecțiunilor ORL printr-un filmuleț, care a fascinat publicul.
În cadrul evenimentului s-a remarcat și Facultatea de Stomatologie, care a venit cu metode noi de profilaxie a afecțiunilor cavităţii bucale. Specialiștii au expus postere, mostre şi au recomandat tehnici de igienă orală și pentru un periaj dentar corect. Curiozitatea vizitatorilor a trezit un aparat pentru corecţia formei craniului la copii în primele luni de viaţă. Invenţia îi aparține Silviei Railean, conferențiar universitar la Catedra de chirurgie oro-maxilo-facială pediatrică, pedodonţie şi ortodonţie.
Laboratorul de infecţii intraspitaliceşti a prezentat un preparat nou, cu proprietăți antibacteriene pronunţate faţă de un spectru larg de microorganisme gram pozitive şi gram negative. Rezultatele testărilor clinice au demonstrat că preparatul Izofural are un efect eficace în tratamentul mai multor complicaţii septice, precum şi la îngrijirea plăgilor pre- şi postoperatorii.
Laboratorul de inginerie tisulară şi culturi celulare a captat atenţia publicului prin tehnologiile noi utilizate în medicina regenerativă, care au fost apreciate în anul 2013 cu Premiul Naţional pentru studiul „Transplantarea de ţesuturi şi celule”: Ţesuturi decelularizate (matrice hepatică, vase sanguine şi produse obţinute din colagen destinate pentru ingineria tisulară. Participanții la eveniment au avut posibilitatea de a vedea mostre de ficat intact şi decelularizat la un microscop optic. Astfel, specialiștii au încercat să argumenteze necesitatea dezvoltării medicinei regenerative în Republica Moldova şi implementării noilor tehnologii în sistemul național de sănătate.
În cadrul manifestării a avut loc și ceremonia de decernare a premiilor AȘM, unde profesorul universitar Ion Mereuță a primit Premiul Constantin Țâbârnă. Astfel, fiecare vizitator a avut ocazia să cunoască performanțele științifice ale USMF „Nicolae Testemițanu” prin experimente interactive, expoziții, prezentări și demonstrații.
Evenimentul aniversar, care a cuprins diverse activități, s-a desfășurat la Complexul Etno-Cultural Vatra și a întrunit oficiali de stat, reprezentanți ai misiunilor diplomatice, membri ai AȘM și ai institutelor de cercetare, savanți și tineri inventatori din instituțiile superioare de învățământ, oameni de știință și oaspeți din străinătate.
[nggallery id=388]
Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.
Comentarii