USMF ”Nicolae Testemițanu” urcă în Ranking Web of Universities
- 159 vues
Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie ”Nicolae Testemițanu” a reușit, într-un an, să depăşească 1217 instituţii într-un top global al universităților prezente on-line. Potrivit Ranking Web of Universities, în prezent, Universitatea noastră se află pe locul 5413, faţă de poziția 6630 pe care a deținut-o în ianuarie 2014.
În ceea ce privește vizibilitatea pe continent a instituției noastre, aceasta s-a ridicat pe poziția 1545, în comparație - poziția 1782 în anul trecut, fapt ce denotă că Universitatea a devenit competitivă la nivel european.
Noul clasament a fost realizat în luna ianuarie curent de Cybermetics Lab, un grup de cercetători de la Consiliul Național Spaniol de Cercetare din Madrid, care a analizat peste 25000 de universități din întreaga lume, inclusiv 26 din Republica Moldova. Instituţiile au fost apreciate pe baza unor criterii precum impactul lucrărilor postate pe pagina web şi numărul/relevanţa articolelor publicate în cele mai importante reviste ştiințifice.
USMF ”Nicolae Testemițanu” a crescut semnificativ la capitolul Prezenţă ajungând pe locul 4289 faţă de 5498 anul trecut, iar la capitolul Deschidere s-a ridicat pe poziția 3109 de la 3395. În ceea ce priveşte Impactul şi Excelenţa, cotele au coborât de la 9096 la 9297 şi respectiv de la 4491 la 4808.
Conform acestui top internaţional, în clasamentul universităţilor autohtone, instituția noastră a coborât o poziție, situându-se pe locul 4 în luna ianuarie curent, comparativ cu locul 3 în 2014. USMF ”Nicolae Testemițanu” este surclasată de Universitatea de Stat din Moldova, Universitatea Tehnică a Moldovei şi Universitatea Liberă Internațională din Moldova.
Clasamentul web a universităților se realizează din anul 2004 şi are drept scop de a demonstra vizibilitatea instituțiilor academice și a celor de cercetare în rețeaua on-line și de a promova accesul deschis la publicațiile științifice. În stabilirea clasamentului s-a ținut cont de conţinutul şi calitatea informaţiei postată pe site, numărul de link-uri la articole și de citate pe Google Academic, prezența arhivelor electronice și a repozitoriilor instituționale, precum și accesibilitatea în mediul virtual al instituţiei la nivel internaţional.
În acest context, îndemnăm comunitatea universitară să publice articole în revistele ştiinţifice cu factor de impact și în acces deschis, contribuind în acest fel la sporirea vizibilităţii și impactului rezultatelor științifice ale USMF ”Nicolae Testemițanu”.
Mai multe informații cu privire la metodologia clasamentului vizualizați aici.
Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.
Comentarii