LIVE: Conferirea titlului onorific DHC profesorului universitar Cristian Lupașcu, UMF „Gr.T. Popa” din Iași
- 113 просмотров
Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” din Republica Moldova va acorda titlul onorific Doctor Honoris Causa profesorului universitar Cristian Lupașcu, Departamentul Chirurgie, Universitatea de Medicină și Farmacie „Gr.T. Popa” din Iași, România, șeful Clinicii II Chirurgie, membru corespondent al Academiei de Științe Medicale din România.
Ceremonia va avea loc pe data de 17 octombrie 2024, cu începere de la ora 13:00, în Sala polivalentă, Complexul Sociocultural Universitar (str. Nicolae Testemițanu, 25).
La eveniment vor fi prezenți membri ai Senatului USMF „Nicolae Testemițanu”, ai Catedrei de chirurgie, ortopedie și anesteziologie pediatrică „Natalia Gheorghiu” și alți invitați.
Festivitatea este organizată în cadrul Zilelor USMF „Nicolae Testemițanu”, cu prilejul celebrării celor 79 de ani de la fondare.
Titlul onorific Doctor Honoris Causa este conferit profesorului Cristian Lupașcu în semn de apreciere și recunoștință pentru cultivarea valorilor general-umane pe arena mondială, activitate științifică prodigioasă, rezultate meritorii în promovarea ştiinţei şi practicii medicale, contribuție substanțială în dezvoltarea relațiilor de cooperare între USMF „Nicolae Testemițanu” și UMF „Gr.T. Popa”, aport semnificativ în desfășurarea în parteneriat a forumurilor științifice, elaborarea în comun a proiectelor științifice, suport nemijlocit în formarea și perfecționarea cadrelor științifico-didactice universitare și a cadrelor medicale pentru sistemul de sănătate din Republica Moldova în domeniul chirurgiei și transplantologiei, dar și pentru promovarea USMF „Nicolae Testemițanu” în România și în alte țări.
Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.
Comentarii