Delegaţie din Lituania
- 56 просмотров
[jamiesocial]
În perioada 16-19 septembrie 2013, IP Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie "Nicolae Testemiţanu" a fost gazda delegaţiei de la Universitatea Lituaniană pentru Ştiinţe ale Sănătăţii din Kaunas, reprezentată de Zilvinas Padaiga, decan relaţii internaţionale, Alvidas Sarlauskas, vice-decan relaţii internaţionale, Rita Guidaityte, şef Asociaţia Rezidenţilor.
Vizita a avut drept scop determinarea obiectivelor de colaborare în vederea dezvoltării unor proiecte comune în domeniul instruirii medicale superioare.
Delegaţia din Lituania a vizitat Clinica Universitară, Centrul de Simulare în Instruirea Medicală, Clinica stomatologică, Muzeul de anatomie şi a avut întrevederi cu Mihail Ciocanu, viceministru al Sănătăţii, Oleg Lozan, prorector pentru implementarea tehnologiilor informaţionale şi dezvoltare strategică, director al Şcolii de Management în Sănătate Publică, prorectori, decani şi şefi de subdiviziuni de la IP USMF “Nicolae Testemiţanu”.
Oaspeţii din Lituania au vorbit despre experienţa lor în înfiinţarea Spitalului Universitar din Kaunas, Lituania, care, spre deosebire de celelalte ţări post-sovietice, include toate clinicile universitare de profil (34 la număr), divizate, la rândul lor, în catedre. Activitatea spitalului este administrată de Universitate în colaborare cu Ministerul Sănătăţii. Un avantaj pentru comunitatea universitară este posibilitatea de a efectua cercetări (studii clinice) în acest spital. Un punct aparte în discuţie l-au avut cheltuielile şi sursele de finanţare. Astfel, membrii delegaţiei au precizat că sursele financiare pentru spital vin de la compania de asigurări în medicină, Ministerul Sănătăţii (pentru studenţi şi rezidenţi) şi din programe de investiţii (pentru înnoirea sau introducerea noilor tehnologii). Totodată, pe lângă lista serviciilor gratuite (din fondul asigurărilor medicale), clinica prestează o multitudine de servicii contra plată.
Membrii delegaţiei lituaniene au avut misiunea de a evalua potenţialul IP USMF “Nicolae Testemiţanu” privind crearea unui spital universitar modern, pe care Universitatea intenţionează să-l construiască în viitor, după modelul celui din Kaunas.
Deschiderea unui spital universitar va contribui la eficientizarea procesului de instruire a medicilor şi prestarea serviciilor medicale de calitate populaţiei.
[nggallery id=26]
Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.
Comentarii