Bustul profesorului Constantin Ețco a fost înălțat pe Aleea savanților și medicilor iluștri
- 1072 views
„Profesorul universitar Constantin Ețco a rămas în amintirea noastră drept un om minunat care făcea totul cu dragoste și mult suflet. Prin activitatea multilaterală, Domnia Sa a contribuit la dezvoltarea frumoaselor tradiţii în învăţământul superior medical şi în sistemul de sănătate din republică, sporind imaginea şi prestigiul Almei Mater. Datoria noastră sfântă este de a-i păstra cu fidelitate și recunoștință amintirea”. Declarația aparține rectorului Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”, profesorul Emil Ceban, și a fost făcută la ceremonia de dezvelire a bustului profesorului universitar Constantin Ețco, fondatorul Catedrei de economie, management și psihopedagogie în medicină, actualmente Catedra de medicină socială și management „Nicolae Testemițanu”.
Constantin Ețco a fost unul dintre pilonii medicinei autohtone, un talentat savant și manager, un veritabil model de dăruire în numele sănătății oamenilor. Atitudinea deosebită faţă de profesie, principialitatea, verticalitatea, patriotismul, erudiţia şi tactul au atras un respect deosebit din partea colegilor, medicilor, studenților și a tuturor celor care l-au cunoscut. Profesorul Constantin Ețco va rămâne în memoria noastră un profesionist de valoare, cu vaste cunoştinţe teoretice şi practice, cu o bogată experienţă de viaţă, un pedagog iscusit, un savant talentat și un manager competent. A fost unul dintre cei mai de vază specialişti în domeniul medicinei sociale și al managementului sanitar din ţară, a punctat rectorul.
Denis Cernelea, secretar de stat al Ministerului Sănătății Muncii și Protecției Sociale, prezent la eveniment, a subliniat că profesorul Constantin Ețco este acel dascăl despre care „toată lumea zice că a fost unul dintre cei mai Buni, un Om minunat care muncea cu dragoste și dăruire. Totuși, este greu să vorbim despre Constantin Ețco la trecut, parcă mai ieri ne-am salutat, parcă mai ieri l-am auzit. O să-i păstrăm vie amintirea și va rămâne drept profesorul nostru drag, care ne-a dat mii de povețe”, a menționat secretarul de stat.
„Constantin Ețco este o personalitate recunoscută în comunitatea medicală a RM, pentru care toți avem o recunoștință deosebită, iar acest eveniment ne face să ne amintim cine a fost renumitul profesor și să nu uităm acele lucruri frumoase pe care le-a realizat pentru sistemul de sănătate și Alma Mater ”, a declarat Olga Tagadiuc, director al Agenției Naționale pentru Cercetare și Dezvoltare.
Constantin Țîbîrnă, președintele Academiei de Științe Medicale din Republica Moldova, unul dintre colegii de breaslă al regretatului profesor Ețco, a menționat că Nicolae Testemițanu a intuit bine atunci că tânărul absolvent Constantin Ețco va duce cu demnitate făclia managementului sănătății publice. Constantin Ețco a fost un adevărat fiu al neamului, căruia i-a păsat de sănătatea acestui popor. În semn de apreciere a activității regretatului profesor, Academia de Științe Medicale i-a conferit post-mortem titlul de membru titular. Diploma, medalia de aur și insigna de apartenență la acest forum i-au fost înmânate soției Ludmila Ețco.
„Bilanțul vieții este reprezentat de acele rezultate cu care se poate mândri omul, ceea ce a lăsat în urma sa și atât timp cât va fi în amintirea noastră, el va dăinui. Noi, discipolii, avem nenumărate motive să-i păstrăm vie amintirea, pentru că anume el ne-a îndrumat, ne-a inspirat și ne-a încurajat să ne continuăm activitatea”, a accentuat Ghenadie Damașcan, ucenicul prof. Ețco, şeful Direcţiei contractarea prestatorilor de servicii medicale al Companiei Naționale de Asigurări în Medicină.
Ludmila Goma, conferențiar universitar, discipol și colegă, a afirmat că profesorul Constantin Ețco a fost un vizionar cu idei geniale de dezvoltare a sistemului de sănătate. „Vedea dezvoltarea medicinei sociale împreună cu biostatistica, psihopedagogia. Era un om deosebit, o persoană blândă care ne motiva foarte mult. Acum suntem o catedră cu forță dublă, cu mai multe idei și mai mulți colaboratori și deseori ne amintim de profesorul Ețco cu un cuvânt bun și zicem că acea perioadă a fost de aur. Vă mulțumim, veți rămâne veșnic în inimile noastre”, a conchis Ludmila Goma.
Liviu Belâi, publicist și prieten de familie, a declarat că bunul său amic a fost unul dintre cei mai distinși discipoli ai lui Nicolae Testemițanu, care a realizat multe dintre proiectele acestui proroc al neamului nostru. Publicistul a prezentat audienței o carte despre viața și activitatea profesorului, menționând că această lucrare are peste 30 de coautori, cei mai importanți fiind membrii familiei Ețco.
Conferențiarul universitar Natalia Zarbailov, fiica regretatului profesor, a ținut să mulțumească administrației Universității și Senatului universitar pentru deschidere și bunăvoința de a organiza acest eveniment de omagiu în amintirea tatălui său, care ar fi spus că acest gen de evenimente reprezintă o filă din istoria Almei Mater și chiar a țării. Ea a apreciat sculptura drept una foarte reușită, specificând că acest bust transpune sufletul și energia sculptorului.
Profesorul Constantin Ețco - personalitate de o înaltă ținută morală și responsabilitate civică, un profesionist desăvârșit care a contribuit la dezvoltarea medicinei autohtone și a învățământului superior medical și farmaceutic, manifestându-se ca un talentat pedagog, eminent savant și iscusit manager. A fost unul din absolvenții promoției XXVI a Institutului de Stat de Medicină din Chișinău (astăzi - Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” din Republica Moldova). În premieră, Domnia Sa a elaborat și a implementat conceptul de reorganizare a sistemului de pregătire a cadrelor medicale în USMF „Nicolae Testemițanu” prin rezidențiat și masterat, contribuind substanțial și la reformarea sistemului de ocrotire a sănătății populației din Republica Moldova. Toată viața s-a consacrat domeniului profesional, devenind pe parcursul anilor specialist notoriu și savant de talie internațională în domeniul sănătății publice, economiei, managementului și psihopedagogiei în medicină.
Constantin Ețco s-a născut la 22 iulie 1941 în satul Horodiște, raionul Călărași, într-o familie de buni gospodari. La nici 16 ani împliniți, a absolvit Școala Medie. După doi ani de muncă, absolvirea Școlii Medicale din orașul Tiraspol și efectuarea serviciului militar, decide să-și continue studiile, în anii 1965-1971, la Facultatea de Medicina Generală a Institutului de Stat de Medicină din Chișinău (ISMC).
După absolvirea cu menţiune a Institutului, datorită nivelului înalt de pregătire şi calităţilor sale de lider și organizator, este invitat în calitate de asistent la Catedra de igienă socială şi organizare a ocrotirii sănătăţii (actualmente - Catedra de medicină socială şi management sanitar „Nicolae Testemiţanu”), având marele noroc să activeze (fiind și primul doctorand) sub conducerea profesorului Nicolae Testemiţanu pe parcursul a 15 ani.
În cadrul ISMC a trecut, pas cu pas, toate etapele de formare profesională: asistent, lector superior, conferențiar universitar, profesor universitar și șef de catedră.
Fiind pasionat de cercetare și ghidat de prof. Testemițanu, susține teza de doctor în științe medicale (1979) cu tema „Aspecte medico-sociale ale mortalității infantile de pneumonie la copii din localitățile rurale” la Institutul Central de Perfecționare a Medicilor din or. Moscova și teza de doctor habilitat în științe medicale (1992) „Condițiile, modul de viață și sănătatea copiilor din localitățile rurale dens populate”. Concluziile şi recomandările cercetărilor sale au fost aplicate pe larg în elaborarea măsurilor de profilaxie pentru îmbunătăţirea sănătăţii copiilor.
În paralel cu activitatea științifico-didactică la catedră, fiind decan la studii postuniversitare (1993-1995), ulterior decan la masterat, doctorantură și postdoctorantură (1995-2000), profesorul Constantin Ețco întreprinde acțiuni importante, participă la elaborarea actelor normative (hotărâri de guvern, regulamente) pentru legiferarea reformei de pregătire postuniversitară a absolvenților Universității prin rezidențiat și masterat - o formă nouă de specializare postuniversitară, pentru prima dată introdusă în Republica Moldova la USMF „Nicolae Testemițanu”, implementând ulterior pregătirea prin masterat și a tinerilor lectori pentru disciplinele fundamentale, precum şi a doctorilor în ştiinţe prin programe de doctorat.
Cunoscut ca o personalitate cu înalt spirit novator, în 1997, fondează (cu sprijinul rectoratului) Catedra de economie, management şi psihopedagogie în cadrul USMF „Nicolae Testemițanu” - o structură foarte utilă la pregătirea medicilor pentru activitate în condiții economico-sociale noi. În calitate de șef al catedrei respective, a considerat necesară revizuirea programelor de studii, introducând pentru studenți discipline noi cum ar fi: economia ocrotirii sănătății, managementul, psihologia, bazele legislative, inactivitatea medicală, iar pentru masteranzi, competitori și doctoranzi - psihopedagogia. Practic, în baza modulelor elaborate la catedra menționată, unde către anul 2005 se predau 6 discipline de studii și 8 cursuri în aceste domenii importante, a fost pusă temelia pentru fondarea Școlii de Management în Sănătate Publică.
Constantin Ețco este unul din primii promotori naționali în dezvoltarea teoriei economice, care a pus bazele direcției noi de cercetare a sferei medicale, a managementului resurselor umane, contribuind esențial la îmbunătățirea situației în domeniu. A consolidat această ramură prin crearea Asociației Economie, Management și Psihologie în Medicină (2000) și prin fondarea unei reviste de profil (2003) „Sănătate Publică, Economie și Management în Medicină”, iar tratatul editat sub conducerea profesorului Constantin Ețco „Management în sistemul de sănătate” (864 p.) a fost și rămâne o carte de căpătâi pentru medici, conducătorii instituțiilor medicale și masteranzii Școlii de Management în Sănătate Publică.
Ca specialist principal în sănătate publică și management al Ministerului Sănătății, a contribuit substanțial la elaborarea și implementarea actelor normative pentru reformarea sistemului de sănătate: Politica Națională de Sănătate a Republicii Moldova pentru anii 2007-2021, Strategia de dezvoltare a sistemului de sănătate în perioada 2008-2017 ș.a. Profesorul Constantin Ețco este unul din autorii de bază ai actelor normative necesare pentru introducerea sistemului asigurărilor medicale obligatorii și implementarea acestei noi forme de organizare a asistenței medicale acordate populației din Republica Moldova.
Între anii 1986-2013, Constantin Ețco a fost membru al Consiliului științific și al Senatului USMF „Nicolae Testemițanu”, din 1994 - membru al Asociației Profesorilor Universitari de Pregătire a Administratorilor în Ocrotirea Sănătății din SUA, din 1998 - vicepreședinte al Ligii Medicilor din Republica Moldova.
Pe parcursul a 17 ani (2000-2017) a îndeplinit funcția de șef al Secției de medicină și farmacie a Consiliului Național de Acreditare și Atestare, examinând și promovând 1600 de dosare ale medicilor savanți la grade și titluri științifice de doctor și doctor habilitat la 36 de specialități în medicină. Sub îndrumarea nemijlocită a profesorului Constantin Ețco, au fost susținute 36 de teze de doctor și 4 teze de doctor habilitat în științe medicale, rezultatele cercetărilor științifice materializandu-se în 760 de lucrări publicate, inclusiv 35 de monografii, 80 de manuale, compendii, ghiduri, suporturi de curs ș.a. Astfel, putem vorbi despre „școala profesorului Constantin Ețco”. Rezultatele cercetărilor sale servesc la elaborarea politicilor și a strategiilor de sănătate, a programelor naționale și a hotărârilor de guvern, care stau la baza adoptării deciziilor Ministerului Sănătății în realizarea reformelor din sistemul autohton de sănătate.
În anul 2017 Constantin Ețco, discipol și promotor fidel al ideilor profesorului Testemițanu, a editat și a lansat volumul omagial „Nicolae Testemițanu - nume devenit simbol”, dorind ca oamenii să cunoască adevărul despre această personalitate.
Specialist notoriu în medicină socială și management sanitar, academician al trei academii internaționale - Noosfera (1994), Management (2004) și Informatizare de pe lângă ONU (2004), membru al Academiei de Studii Înalte din România (2008), Constantin Ețco a fost promotorul cunoașterii, creând o foarte bună imagine pentru Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” și, în general, pentru Republica Moldova. A știut cu adevărat să-și onoreze munca și să-i respecte pe cei pe care i-a avut în preajmă, indiferent că au fost studenți, masteranzi, doctoranzi, savanți sau colegi de breaslă. Înzestrat cu omenie, răbdare părintească și receptivitate, Domnia Sa a știut întotdeauna să-i susțină prin vorba sa cumpătată și comportamentul exemplar.
Activitatea prodigioasă a savantului Constantin Ețco a fost apreciată cu înalte distincții de stat și titluri onorifice: Medalia de stat „Nicolae Testemiţanu” (2011), Medalia „Dimitrie Cantemir” (2011), Ordinul „Gloria Muncii” (2016), Laureat al Premiului Academiei de Științe a Moldovei „Savantul Anului” (2008, 2011), Premiul în Sănătate „Întreaga Carieră Medicală” (2016), Laureat al Premiului Naţional (2016), Cetățean de Onoare al satului Horodişte (2016) și al raionului Călărași (1995).
Memoria profesorului Constantin Ețco va fi eternizată prin instalarea bustului său pe Aleea Savanților și Medicilor Iluștri a USMF „Nicolae Testemițanu”. Numele fondatorului și redactorului-șef onorific al revistei „Sănătate Publică, Economie și Management în Medicină” Constantin Ețco va fi atribuit Gimnaziului din satul său natal Horodiște, raionul Călărași.
Viața și activitatea profesorului Constantin Ețco va rămâne un excepțional model de slujire în numele prezentului și al viitorului nostru, un exemplu demn de urmat pentru generațiile tinere.
Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.
Comentarii