Kinetoterapia - o metodă de tratament obligatorie pentru pacienții cu lupus
- 1411 views
Un grup de pacienți cu lupus au participat, în data de 7 septembrie curent, la un atelier de lucru desfășurat la Centrul Universitar de Reabilitare Medicală al Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemiţanu” din Republica Moldova. Locația nu a fost aleasă întâmplător, pentru că aici pacienții au beneficiat de câteva sfaturi oferite de specialiștii în reabilitare medicală referitor la efectele kinetoterapiei asupra lupusului. Atelierul a fost organizat de cadrele științifico-didactice de la Disciplina de medicină internă-semiologie și Cardiologie din cadrul Departamentului Medicină Internă al USMF „Nicolae Testemiţanu”, în contextul Școlii pacientului cu lupus, inaugurată la 10 mai curent, la inițiativa prof. Minodora Mazur. În cadrul acestei școli, pacienții sunt învățați să conviețuiască în bună înțelegere cu această maladie, să se integreze în societate și să comunice între ei, pentru o mai bună înțelegere a manifestării bolii.
Invitat special la eveniment, Anatol Vizdoaga, directorul Centrului Universitar de Reabilitare Medicală, asistent universitar la Catedra de reabilitare medicală, medicină fizică şi terapie manuală, le-a vorbit participanților despre serviciile oferite de unicul centru de stat, ce activează în regim de ambulator, şi oferă servicii de fizioterapie, kinetoterapie, terapie manuală, terapie ocupațională, acupunctură ș.a. Specialistul a abordat importanța mișcării în tratarea lupusului și a accentuat că, pe lângă tratamentul medicamentos prescris de medic, o altă metodă eficientă este kinetoterapia, care presupune un set de exerciții pe care fiecare bolnav trebuie să-l facă zilnic pentru profilaxia maladiei. „În patologia respectivă se recomandă ca intensitatea exercițiilor să fie de la mic spre mediu, acestea trebuie să fie libere și echilibrate. Practicate în fiecare zi, aceste exerciții, vor ajuta la menținerea funcției articulare și a forței musculare, și respectiv, la îmbunătățirea calității vieții”, a adăugat specialistul.
O altă metodă eficientă de recuperare este hidrokinetoterapia, avantajul acesteia fiind că nu provoacă niciun fel de durere. Aceasta ajută la refacerea capacității generale de mișcare, la formarea atitudinilor corecte ale corpului, la corectarea deficiențelor secundare de tip compensator, la scurtarea mușchilor alungiți și alungirea celor scurtați, normalizarea funcției segmentului afectat, la stimularea psihică prin gimnastică respiratorie și exerciții corective acvatice simple, care favorizează în general desfășurarea procesului de reabilitare. În prezent, Centrul dispune de hidroterapie pentru membrele superioare, dar pe viitor, cu sprijinul autorităților de resort, se preconizează dezvoltarea și a acestui serviciu.
Pentru a pune ideile în practică, Anatol Vizdoagă, ajutat de rezidenții de la Catedra de reabilitare medicală, medicină fizică şi terapie manuală, a planificat pentru participante un program de kinetoterapie. Pacientele cu lupus, ghidate de rezidenta Doina Ocară, instructor în kinetoterapie, au făcut câteva exerciții pentru grupele de mușchi, pentru circulație, pentru rezistență și pentru a combate oboseala - principalul simptom al maladiei. Tânăra specialistă le-a arătat cum să respire corect și să țină poziția corpului. Pentru un om obișnuit, programul de exerciții este unul ușor, în schimb pentru pacientele cu lupus, a fost un test de rezistență în lupta cu fatigabilitatea.
Cea care le poartă de grijă permanent pacientelor cu lupus este Minodora Mazur, profesor universitar, Disciplina de medicină internă-semiologie. De multe ori, profesorul intervine pe lângă ceilalți specialiști pentru a examina diferite cazuri cu lupus, pentru a efectua vreo intervenție chirurgicală sau altă procedură medicală. „Din considerentul că pacienții cu lupus suportă dureri articulare, dureri musculare, este important ca mișcările să fie făcute ritmic, asociate cu o respirație corectă, pentru a întreține funcționalitatea articulațiilor și puterea musculară. Exercițiile trebuie făcute nu mai mult de 15 minute și trebuie individualizate pentru fiecare pacient în parte”, a recomandat Minodora Mazur.
Potrivit Luciei Mazur-Nicorici, în prezent, circa 90 de pacienți domiciliați în Chișinău vor beneficia de un program de kinetoterapie. Conform proiectului unui protocol clinic național în lupus, care este la ultima etapă până la aprobare, kinetoterapia este inclusă ca tratament obligatoriu pentru pacienții cu LES, iar medicii de familie sunt obligați să le dea îndreptare pentru consultație și tratament în clinicile de reabilitare.
Maria a fost depistată cu lupus acum 4 ani, participă des la aceste ateliere pentru că o ajută din punct de vedere psihologic să treacă mai ușor peste boală și o motivează să gândească pozitiv. Pacienta ne-a declarat că unii medici evită pacienții cu lupus, deoarece este o patologie cu multe complicații. De aceeași părere este și Svetlana, o tânără de 27 de ani, care se luptă cu maladia din anul 2005. De când i s-a pus acest diagnostic, bolnava se confruntă cu reticența medicilor, aceştia făcându-i de multe ori trimitere la medicul personal. Chiar dacă pacientele au învățat să accepte și să trăiască în bună înțelegere cu maladia, ele sunt permanent într-o stare de alertă, pentru că nu se știe sub ce formă se va manifesta în continuare lupusul.
Atelierul a inclus și discuții despre implantul cu silicon și efectele negative ale acestuia asupra organismului. Totodată, au fost menţionate femei renumite din antichitate, care s-au remarcat atât prin frumusețe, cât și prin inteligență, iar la final, participanții au făcut o degustare de ceai verde, de ceai negru și de fructe, apreciind calitățile acestuia în hidratarea și tonifierea organismului.
Lupusul eritematos sistemic este o boală cronică ce se manifestă prin inflamație, durere și leziuni ale țesuturilor. Aceasta poate afecta rinichii, inima, plămânii și celulele sangvine, fiind o maladie în care perioadele de remisiune se preschimbă cu perioadele de acutizare. Maladia este întâlnită la adolescenți și adulți. Tratamentul lupusului eritematos sistemic depinde de severitatea bolii, de organele afectate, de calitatea vieții și este aplicat individual. Ziua internațională a luptei împotriva lupusului a fost proclamată în 2004, la Eaton, în Anglia, de către un comitet director internațional reprezentat de 13 țări.
În prezent, în țara noastră se înregistrează cca 500 de cazuri de lupus eritematos sistemic, în Europa - cca 500 de mii, iar la nivel mondial peste 5 milioane de oameni luptă cu consecințele provocate de lupus. Nouă din zece persoane care au făcut această boală sunt femei, 80% din noile cazuri de lupus sunt diagnosticate în rândul femeilor cu vârsta cuprinsă între 15-44 de ani, potrivit www.worldlupusday.org.
[nggallery id=586]
Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.
Comentarii